SUPORT PENTRU TIMISOARA BIKERS

In data de 8 Mai 2010, in 14 orase din Romania asociatiile de motociclisti au desfasurat simultan o campanie nationala ce a avut ca scop principal sustinerea camarazilor din Asociatia Timisoara Bikers in demersul lor referitor la modificarea legislatiei rutiere privind prezenta animalelor pe drumurile publice (detalii aici), precum si aducerea in prim plan a unor propuneri legislative ce privesc circulatia motocicletelor pe drumurile publice.

Clubul “Kronstadt Bikers” s-a alaturat acestei campanii nationale prin semnarea unui protocol cu alte 14 asociatii si cluburi moto, in data de 10 Aprilie 2010 la Ploiesti.

Actiunea Timisoara Bikers este sustinuta de Seawolves MC – Constanta, Heavy Riders MC – Ploiesti, Oltenia Bikers MC – Craiova, Valah MC – Targoviste, Bukowina MC – Radauti, Drobeta Motors – Drobeta Turnu Severin, Chopper Academy – Bucuresti, Romantik Bikers – Bucuresti, Free Bikers – Hunedoara, Forever Young – Targu Jiu si de grupuri moto din Buzau, Braila si Resita.

Actiunea de azi, 8 mai, se vrea a fi un prim pas dintr-o campanie nationala ce are ca scop modificarea si completarea legislatiei actuale in vederea reducerii accidentelor rutiere in care sunt implicate motocicletele (si nu nu mai).

Multumim tuturor participantilor pentru sprijinul acordat si pentru maturitatea dovedita !